Kinetoterapie

                 Kinetoterapia sau terapia fizică îi ajută pe oamenii de toate vârstele, care au afecțiuni medicale sau leziuni ce le limitează capacitatea de mișcare, să iși recapete această funcție. Programele de kinetoterapie sunt special concepute ținând cont de constituția pacientului, vârsta, afecțiunea pe care o are, tipul de activitate pe care îl desfășoară, stadiul de evoluție a bolii, existența altor afecțiuni. În cadrul programelor fiecare pacient este abordat individual, beneficiază de supraveghere specializată din partea unui kinetoterapeut.

 

Principalele obiective ale kinetoterapiei sunt

  • relaxarea;
  • corectarea posturii şi aliniamentului corporal;
  • creşterea mobilităţii articulare;
  • creşterea forţei şi rezistenţei musculare;
  • îmbunătăţirea coordonării, controlului neuro-muscular al mişcării şi echilibrului;
  • creşterea capacităţii de efort;
  • reeducarea sensibilităţii;
  • reduce sau elimină durerea și procesul inflamator;
  • are rol în redobândirea echilibrului;
  • îmbunătățeste abilitățile de învățare.

 

                 Kinetoterapia este necesară ori de cate ori se constată dezaliniamente posturale în perioada de creştere şi dezvoltare a copilului şi adolescentului. Alterarea posturii este foarte frecventă la copii şi adolescenţi din cauza menţinerii prelungite a poziţiei aşezat. Intervenţia precoce rezolvă aceste probleme prevenind astfel şi apariţia altor afecţiuni sau complicaţii la vârsta adultă. Kinetoterapeutul nostru, Musteața Gabriel Marius, este cel care evaluează pacientul din punct de vedere motric și muscular și alege programul de exercitii potrivit pentru stimularea muschilor acestuia, în cazul în care pacientul a fost afectat de o boala sau a facut accident.

                 Programele sunt stabilite pentru fiecare pacient în parte. Se face o evaluare a copilului sau adultului, se ține cont de datele furnizate de către medic și se urmărește atingerea unor obiective specifice vârstei.